Explicări de text

Când, în Guadelupa, LKP-ul (un colectiv ce regrupează 49 de partide, sindicate, asociații...) a permis, după o lună de grevă generală cu grija de a revitaliza populația, redeschiderea câtorva magazine alimentare și a anumitor puncte de prestări servicii, prefectul, cu chipul roz de emoție a declarat: „Viața reîncepe!”. Pentru un prefect al Republicii Franceze, viața se reduce la trei case de supermarket, și o benzinărie. Înseamnă că pentru el înainte era moarte. Totuși, niciodată străzile din Pointe-à-Pitre și din restul orașelor de pe insulă nu au fost atât de pline de viață, niciodată n-am asistat la așa mult dialog între locuitori, la mai multă solidaritate și hotărâre în lupta pentru o viață mai bună, însă pentru prefect toate acestea nu însemnau decât un corp inert. Nu contează ce va spune de acum înainte, este clar că nu vom mai vorbi niciodată aceeași limbă, că nu vom mai auzi nicicând aceleași cuvinte. Ei da, pentru cel mai înalt reprezentant al statului în Guadelupa, a trăi nu înseamnă a respira, a iubi, a lupta, a da sau a primi. Nu bătăile inimii sunt cele care dau viața, ci zgomotul sertarelor caselor de marcat.
Când liderul LKP-ului, Elie Domota declară că antreprenorii ce refuză mărirea cu 200 de euro a celor mai mici salarii ar trebui „să părăsească insula” și că „nu va permite niciodată ca o bandă de "beke" (proprietari albi) să readucă sclavagismul” este acționat în justiție pentru rasism. Termenii de rasism și antisemitism sunt folosiți astăzi pentru a ocoli dezbaterea adevăratelor probleme de către oameni fără scrupule care se indignează și intentează procese din cinci în cinci minute. Ideea este de a semăna confuzie, de a se travesti în victimă și de a se spăla de propriile-i poziții îndoielnice. Uneori ai impresia că auzi: „Dacă nu vă plac rasiștii este pentru că sunteți rasiști!” Nu văd nicio secundă unde se poate găsi rasism în declarația lui Domota și cum poți primi fără să râzi a asemenea plângere într-un tribunal. Astfel, în ziua de azi, cineva care este împotriva sclavagismului este acuzat de rasism. Iar anumiți „béké” au explicat că sclavagismul are și câteva părți bune.
Când, în 2007, Sarkozy lansează mulțimii de adoratori ai lui Le Pen o frază ca: „Franța, iubește-o sau părăsește-o!” ne amintim să fi fost acuzat de rasism viitorul președinte? Este aceeași frază dar, pe de o parte, e vorba de un responsabil sindical care cere respectarea acordurilor în vederea îmbunătățirii vieții zilnice a mii de oameni iar, pe de altă parte, de un candidat la Elysée care nu are decât un singur plan pentru a se debarasa de străini.
Se pare deci, că astăzi, cu Guadelupa și Martinica autoritățile noastre au puternice divergențe în privința limbii. Creola ne dă deja o lecție chiar cu cuvântul „pwofitasyon” care înseamnă „profit” și „exploatare” în același timp. Ne dăm repede seama că anumite neologisme pentru noi sunt cuvinte pe care antilezii le folosesc deja de foarte mult timp. Chiar dacă franceza este folosită ca limbă de circulație avem de a face cu o neînțelegere adesea fundamentală. Exact aceleași expresii au accepții foarte diferite. O grevă generală la Fort-de-France sau la Pointe-à-Pitre nu are nimic în comun cu marșurile simpatice propuse de sindicatele metropolitane. Ca și revendicaările locale ce sunt de nedeslușit pentru mulți dintre aleșii noștri, de neînțeles și irealiste pentru miniștri, aberante și de neconceput pentru patroni. De altfel, poate tocmai din acest motiv exigențele celor din Martinica și Guadelupa au fost luate în considerare în cele din urmă, spre marea stupoare a unui prefect ce recăpătase un pic de viață și multă șampanie.
Și în România ar fi nevoie de câteva explicări de text. Pentru cuvântul „Europa” de exemplu. De la intrarea în Uniunea Europeană, România și-a pierdut orice interes pentru problemele europene, constată cu mâhnire politologul Cristian Pârvulescu în ziarul „Cotidianul” din 19 decembrie 2007: „Paradoxal, în 2007 ne-am îndepărtat și mai mult de Europa decât în anii precedenți. De fapt, Europa nu este nici o zonă geografică nici o piață de desfacere; este o stare de spirit. Fondat pe anumite valori, acest mod de viață și de reflecție a rămas o necunoscută pentru politicienii Bucureștiului”.