L'Ambassadeur (suite)

L'Ambassadeur doit faire un discours de temps en temps. Bien sûr, c’est pas lui qui l’écrit, mais il faut qu’il le prononce et c'est tout un travail :
Jamais le Lesotho et le Paraguay, qui marchent aujourd’hui main dans la main, ne se sont sentis plus proches. L’océan nous sépare, dit-on, mais je dis moi qu’il (il y a du vent ici) nous réunit. Le Paraguay a toujours soutenu l’aspiration lesothonienne au progrès sans lequel on ne saurait plus si l’histoire avance (il y a vraiment un putain de vent !) ou recule. Le Président du Paraguay me disait encore la semaine dernière dans l’ascenseur combien il se félicitait en général, mais aussi du développement économique du Lesotho, à travers lequel il voit une grande leçon pour tous les peuples qui n’y arrivent pas aussi bien. Nos deux pays sont aussi des exemples pour l’humanité en matière de paix : jamais l’un n’a prétendu envahir l’autre, aucune exigence territoriale… Entre nous, il n’y a guère que la paix, (vraiment pénible ce vent !) et des accords commerciaux. Depuis l’an dernier, nos exportations ont augmenté de 7,36%, alors que vos importations se sont accrues d’autant. A travers ma personne, le Paraguay salue fraternellement ses frères du Lesotho, pays de contraste et de vent, et devant tant d’enthousiasme, je reviendrai.
Parfois, le discours, ce n’est pas lui qui le prononce. Dans ce cas-là, il se fait représenter. Vous avez un type qui représente l’ambassadeur. C’est son métier. Il y en a qui sont représentants en aspirateurs, ben lui, il est représentant en ambassadeur.
- C’est vous l’Ambassadeur ?
- D’abord, on dit Son Excellence, et en plus, ce n’est pas moi. Je le représente.
- Mais si c’est pas lui, je ne peux pas dire Son Excellence.
- Oui, mais vous ne pouvez pas dire non plus ambassadeur, puisque ce n’est pas lui. Je le représente.
- Bon alors, si ce n’est pas lui, on peut pas dire l’ambassadeur, puisque ce n’est pas lui. Mais si c’est lui, on ne peut pas le dire non plus, il faut dire Son Excellence. En somme, on ne dit jamais Ambassadeur ?
- Si, on peut le dire, mais c’est une faute protocolaire. Bon, vous m’excuserez, mais il faut que j’aille représenter l’ambassadeur ailleurs.
- Ben, vous, vous l’avez dit : ambassadeur !
- C’est normal, moi, je le représente.
- Moi, je me le représentais plus grand.
- Ah, mais il est plus grand aussi, moi je le représente plus petit.
Enfin, vous voyez, c’est un métier comme ça, où il faut donner de sa personne, un métier qui demande beaucoup d’humilité, mais en se débrouillant bien, vous pouvez toujours trouver quelqu’un qui veut bien y aller à votre place. Alors, on annonce que le représentant de l’ambassadeur est représenté par le Premier Conseiller. Parce qu’il y a aussi le Premier Conseiller. Alors imaginez un peu. L’Ambassadeur n’a rien à faire à un point que ce n’est pas la peine qu’il soit là. La femme de l’Ambassadeur n’a rien à faire, en dehors de débloquer une roulette de piano, et encore c’est pas elle qui va le faire. Le représentant de l’ambassadeur, il représente bien, il mange trois petits fours, il tape la belote avec le chauffeur, ou il se tape la belette sur une chauffeuse, ou il se fait le chauffeur dans la chaufferie, mais enfin, c’est plutôt des vacances. Et puis, vous avez le Premier Conseiller, qui donne des conseils à l’Ambassadeur.
- Moi, je serais vous, qu’il lui dit comme ça, j’attendrais qu’il fasse plus frais pour aller jouer au golf. Et Son Excellence lui répond :
- De quoi s’agit-elle ? Je n’aime pas trop votre formule : « moi, je serais vous ». - Ah, mais c’est un conditionnel.
- J’ai toujours pensé qu’en paraguayen et en baragouinant, le conditionnel est trop proche du futur. Désormais, vous utiliserez l’irréel du passé. A moins que vous ne préfériez le réel du trépassé.
- J’eusse été Votre Excellence, j’eusse attendu qu’il fisse plus frais pour aller jouer au golf.
- Plus frais comme maintenant, par exemple ?
- Exactement, votre Exactitude.
- Eh bien alors, qu’est-ce qu’on attend ? Prévenez qu’on ferme le golf et qu’on élargisse les trous, nous arrivons.
Et l’ambassadeur s’en va jouer au golf avec son Premier Conseiller, pendant que sa femme continue à jouer à la roulette. Alors, me direz-vous, que fait le deuxième conseiller pendant ce temps-là ? Rien, puisqu’il n’y a plus personne à conseiller. Il donne gentiment quelques conseils au troisième conseiller, qui, en général, est un jeune qui sort de l’ENA, et qui n’ose pas trop prendre d’initiatives.
Bon, là, vous avez le fonctionnement normal d’une ambassade, mais imaginez qu’un jour, parmi tous ces gens, se glisse un fainéant !

Ambasadorul (continuare)

Din când în când, ambasadorul trebuie să facă un discurs. Bineînțeles, nu el este cel care îl concepe dar trebuie să-l pronunțe și asta-i treabă serioasă:
„Niciodată Lesotho și Paraguay, ce astăzi merg mână în mână, nu s-au simțit mai apropiate. Oceanul ne separă, se spune, dar eu spun că (bate vântul aici) ne reunește. Paraguayul a suținut în permanență aspirația lesothiană la progres, fără de care n-am mai ști dacă istoria avansează (dar bate vântul ca dracu’!) sau se află în recul. Președintele Paraguayului îmi spunea și săptămâna trecută în ascensor cât se felicită, așa în general, dar și pentru progresul economic înregistrat de Lesotho, prin prisma căruia vede o mare lecție dată tuturor popoarelor care nu se descurcă la fel de bine. Țările noastre sunt, deasemenea, exemple pentru umanitate în materie de pace: niciodată una n-a invadat-o pe cealaltă, nicio exigență teriotorială... Între noi nu există decât pace (de-a dreptul penibil vântul ăsta!) și acorduri comerciale. De anul trecut, exportul nostru a crescut cu 7,36 % în timp ce importul țării voastre a înregistrat o creștere la fel de mare. Prin intermediul meu, Paraguayul își salută cu fraternitate frații din Lesotho, țară a contrastului și a vântului, iar în fața acestui enorm entuziasm voi reveni.”
Câteodată, ambasadorul nici măcar nu prezintă acest discurs. În acest caz este reprezentat. Există o persoană care îl reprezintă pe ambasador. Este meseria lui. Așa cum există reprezentanțe pentru aspiratoare există și reprezentanți pentru ambasadori.
„- Dumneavoastră sunteți Ambasadorul?
- Întâi și-ntâi, se spune Excelența Sa și, în plus, nu sunt eu. Eu îl reprezint.
- Dacă nu este el în persoană, atunci nu pot să spun Excelența Sa.
- Da, dar nu puteți să spuneți nici ambasador, pentru că nu este el. Eu îl reprezint.
- Păi atunci, dacă nu este el nu-l putem numi ambasador din moment ce nu este prezent. Dar nici dacă este el pentru că trebuie să zici Excelența Voastră. În concluzie, cuvântul ambasador nu se pronunță niciodată?
- Ei, ba da, dar este o greșeală protocolară. Vă rog să mă scuzați acum, trebuie să-l reprezint pe ambasador în altă parte.
- A! Dumneavoastră ați pronunțat cuvântul ambasador!
- E normal. Eu îl reprezint.
- Eu mi-l reprezentam ceva mai mare.
- Ah, dar chiar este mai mare însă eu îl reprezint ceva mai mic.”
În sfârșit, după cum vedeți, este vorba de o meserie dintr-asta, în care trebuie să lași din propria-ți persoană și care cere și ceva umilință dar, dacă se descurcă bine, poate găsi rapid pe cineva care să vrea să meargă la recepții în locul lui. Atunci, se anunță că reprezentantul ambasadorului este reprezentat la rândul lui de Consilierul Principal. Pentru că există și un Consilier Principal. Imaginați-vă un pic situația. Ambasadorul n-are nimic de făcut, încât nici nu mai este cazul să fie prezent. Soția Ambasadorului n-are decât de deblocat o ruletă de pian și, de fapt, nu o va face chiar ea cu mâinile ei. Reprezentantul Ambasadorului reprezintă bine, ciugulește trei fursecuri, trage un joc de cărți cu șoferul sau și-o trage cu secretara pe fotoliu dar ce mai încolo și-ncoace, asta-i mai degrabă vacanță. Imaginați-vi-l acum și pe Consilierul Principal sfătuindu-l pe Ambasador:
„- Eu, dacă aș fi în locul dumneavoastră – pentru că așa-i vorbește – aș mai aștepta să se mai răcorească pentru a merge să joc golf.” Iar Excelența Sa îi răspunde:
„- Despre ce este vorba? Nu prea îmi place formula pe care ați folosit-o: dacă aș fi în locul dumneavoastră.
- Ah, dar este un condițional.
- Tocmai, întotdeauna m-am gândit că în guarani și în bolborosiană condiționalul este mult mai aproape de viitor. De acum înainte să utilizați irealul trecutului îndepărtat; în cazul în care nu preferați realul trecutului foarte îndepărtat. Mai răcoare așa ca acum, spuneați?
- Exact, Exactitatea Voastră.
- Păi atunci ce mai așteptăm? Ordonați să ni se rezerve terenul de golf și să se lărgească găurile că sosim.”
Și Ambasadorul plecă la golf cu Consilierul Principal în timp ce soția sa își continuă jocul la ruletă. Atunci, mă veți întreba, ce face adjunctul consilierului în tot acest răstimp? Nimic, pentru că nu mai este nimeni de consiliat. Îi dă doar, cu amabilitate, câteva sfaturi celui de-al treilea consilier care, în general, este un tânăr stagiar, absolvent de ENA și care nu prea îndrăznește să ia inițiativa.
Aveți, deci, funcționarea normală a unei ambasade, dar imaginați-vă că într-o bună zi, printre toți acești oameni s-ar strecura vreun leneș!

L’ambassadeur (première partie)

Il y a vraiment des métiers où il n’y a rien à foutre : ambassadeur, par exemple. Ambassadeur du Paraguay au Lesotho, ben, qu’est-ce qu’il y a à faire ? Rien ! Faut juste y aller. Alors, on emmène la femme et les autres tableaux, le piano, des bibelots un peu lourds pour que les porteurs n’aient pas l’impression de déménager un simple consul. Et puis, c’est tout.
Bon, bien sûr, une fois sur place, faut s’intéresser un peu, lire le journal. Dès fois le pays change un peu brutalement de gouvernement. Alors, il faut aller prendre le thé avec le nouveau, dire poliment au revoir à l’ancien … Mais bon, tout ça, c’est pas du boulot, c’est de la gesticulation. C’est comme Ricky Martin si vous voulez. Bon, Ricky Martin, il bouge un peu plus ; mais il est plus jeune aussi.
En plus, c’est des ambassadeurs qu’on oublie facilement. Quand ça change de régime au Paraguay, on vire l’ambassadeur du Paraguay à Washington, à Londres, à Paris si c’est vraiment un changement radical. Mais à Maseru –oui, c’est la capitale du Lesotho-, à Maseru, on ne change pas. Vous vous rendez compte, s’il fallait changer tous les … Alors, le type est tranquille. D’ailleurs, en général, il n’a aucune raison de s’inquiéter. Dans le précédent gouvernement, c’était son cousin qui était Premier ministre, maintenant que tout à radicalement changé au Paraguay, c’est son oncle qui est ministre des armées. Pourquoi voulez-vous qu’il angoisse ?
Bon, vous me direz, le Lesotho, faut encore y aller. Mais, en fait, même pas ! Vous y allez un peu comme ça au début, pour dire d’occuper l’ambassade, pour éviter les squatters. Et puis après, vous laissez un bodygard avec du manger pour le chat et avec comme consigne d’allumer le hall de temps en temps. Qui va savoir que l’ambassadeur du Paraguay au Lesotho n’est pas là ? Qui va s’intéresser à ça ?
Et puis alors, vous avez une femme qui fait épouse de l’ambassadeur du Paraguay au Lesotho. Tous les matins, elle se lève et elle peut se dire fièrement en se regardant dans le miroir : J’ai peut-être l’air un peu défraîchie comme ça au saut du lit, en charentaises africaines, n’empêche que je suis la femme de l’ambassadeur du Paraguay au … Comment est-ce que ça s’appelle déjà ici ? c’est pas le Rizotto, la Macédoine …Et je n’ai qu’à pousser la porte et passer la tête avec mes bigoudis orange et le garde de garde se mettra au garde-à-moi. Que c’est beau un garde mobile immobile ! A l’âge qu’il a maintenant, mon mari ne fera pas plus haut, mais c’est quand même pas mal. Ici, la vie est spéciale, mais tout le monde est gentil. Alors que jusqu’ici, c’était l’inverse. J’ai toujours pensé que la vie avait été gentille avec moi, mais que les gens étaient plutôt spéciaux, si vous voyez ce que je veux dire. Enfin, on a quand même eu quelques soucis depuis qu’on est arrivés : une roulette du piano s’est bloquée dans le déménagement. Mais alors, bloquée-bloquée !Et moi, s’il y a un truc que je déteste dans la vie, c’est une roulette qui se bloque ! D’autres détestent la famine ou les moustiques, mais ça, moi, ça ne me fait rien. Tandis qu’une roulette de piano qui se bloque, ça me fiche la journée en l’air. Surtout que mon mari n’est pas bricoleur, et que pour trouver au Lesotho –ça y est, j’ai retrouvé le nom : Lesotho ! Il faut que je le note, parce que quand même… Et bien, pour trouver au Lesotho un dépanneur de roulettes de piano Herman… Alors, évidemment, ils ont poussé le piano avec la roulette bloquée. Total, maintenant c’est le parquet qui est rayé. Oui, mais dites donc, on n’est pas chez nous. Et d’ici ce qu’on dise que mon mari a des dents à rayer le parquet, surtout à son âge et avec son dentier.

Ambasadorul (I)

Există cu adevărat meserii de frecat menta: ambasador, de exemplu. Ambasadorul Paraguayului în Lesotho...ce e de făcut? Nimic! Trebuie doar să mergi acolo. Atunci, îți iei cu tine soția și celelalte tablouri, pianul și niște bibelouri ceva mai grele pentru ca cei care le cară să nu aibă cumva impresia că se mută un simplu consul. Și asta-i tot.
Ei, sigur, odată ajuns la fața locului trebuie să te arăți un pic interesat, să citești ziarele...Uneori țara își schimbă cam brutal guvernul. Trebuie deci să mergi să iei ceaiul cu cel nou și să-ți iei politicos rămas bun de la cel vechi...Dar, oricum, asta nu e muncă, ci gesticulație. Ceva în genul lui Ricky Martin dacă vreți. Bine, hai, Ricky Martin se mișcă ceva mai mult; dar este și ceva mai tânăr.
În plus, toți ăștia sunt ambasadori care trec cu repeziciune în uitare. Când se schimbă regimul politic în Paraguay, ambasadorul Paraguayului la Washington este înlocuit și trimis apoi la Londra sau chiar la Paris, dacă aste într-adevăr o schimbare radicală. Dar la Maseru – da, capitala regatului Lesotho –, la Maseru, nici vorbă să se schimbe ceva. Nu vă dați seama unde s-ar ajunge dac-ar trebui să fie schimbați toți...? Atunci, tipul e liniștit. De altfel, în general, n-are niciun motiv de îngrijorare. În guvernul precedent, vărul lui era prim-ministru, iar acum că totul s-a schimbat radical în Paraguay, unchiul său a devenit ministru de interne. De ce-ar fi îngrijorat?
Bine, o să-mi spuneți, Lesotho nu-i treabă chiar atât de simplă, trebuie totuși să mergi până acolo. Dar, de fapt, nici măcar! Te duci un pic, așa, la început, ca să ocupi ambasada și să eviți squatter-ele. Pe urmă, poți lăsa un body-guard cu mâncare pentru pisici și cu sfatul să lase din când în când lumina aprinsă în hol. Cine-o să-și dea seama că ambasadorul Paraguayului în Lesotho nu este acolo? Pe cine-o să intereseze asta?
Și-apoi, mai ai și o nevastă care cică este soția ambasadorului din Paraguay în Lesotho. În fiecare dimineață, când se trezește poate să-și spună cu mândrie, privindu-se în oglindă: „ Poate arăt eu ca dracu, așa, tocmai ridicată din pat și în papuci africani, dar sunt totuși soția ambasadorului din Paraguay în... unde naiba suntem aici? Nu-i nici Rizotto, nici Macedonia...Nu trebuie decât să ating ușor ușa și să-mi scot capul cu bigudiuri portocalii iar garda de corp îmi stă la dispoziție în poziție de drepți. Ooh, și cât e de frumos un body-guard mobil imobil! La vârsta pe care o are acum soțul meu, mai sus de-atât nu va mai putea ajunge, dar nici așa nu e rău deloc. Aici, viața este specială dar toată lumea este drăguță. În timp ce până acum totul era exact invers. Și eu care-am crezut întotdeauna că viața a fost drăguță cu mine, dar oamenii mai degrabă speciali, dacă înțelegeți ce vreau să vă spun...În fine, am avut totuși câteva griji de când am sosit aici: ruleta unui picior al pianului s-a blocat în timpul mutării. Ce mai încolo și-ncoace, era blocată-blocată! Și dacă detest ceva în viață, e o ruletă de pian care se blochează! Alții nu suportă foametea sau țânțarii, eu n-am nicio problemă cu asta. Dar o ruletă de pian blocată îmi strică toată ziua. Mai ales că soțul meu nu se pricepe la reparat, și ca să găsești în Lesotho – ah, în sfârșit, mi-am reamintit numele: Lesotho! Trebuie neapărat să mi-l notez undeva pentru că totuși...Ei bine, e mare bătaie de cap să găsești în Lesotho pe cineva care repară rulete de pian Herman...Și, evident, au împins pianul cu ruleta blocată. Ca și cum nu era destul, s-a mai zgâriat și parchetul. Nu se face, totuși, nu suntem la noi acasă... Încă puțin și vor crede că soțul meu are niște dinți cu care poate zgâria parchetul, mai ales la vârsta lui și cu dentistul pe care-l are.”