Să aperi democrația


În timp ce se instala, în 1968, o Cameră a Deputaților numită „Albastră CRS”, ne făcusem obiceiul de a striga: „Alegerile – capcană pentru tâmpiți”. Astăzi, ne datorăm să fim mult mai rezonabili și să măsurăm la fiecare rendez-vous electoral progresul democrației cu ajutorul unui democratometru.
Prima regulă: nu există țară democratică fără alegeri libere. A doua regulă: dacă ai 50% plus unu din voturi, ești ales. Și aceasta chiar dacă absenteismul atinge 70%. Anumiți lideri, crezându-se departe de orice atenție mediatică, au amânat timp îndelungat alegerile pentru perioade îndepărtate sub pretextul că nu considerau poporul suficient de pregătit să aleagă corect. În zilele noastre, votul periodic este la fel de obligatoriu ca inspecția tehnică pentru autovehicule. Dacă un președinte îl uită, trebuie să suporte toată rușinea internațională. Nu mai este primit la Elysée decât pe înserate, Casa Albă nu mai răspunde, Vaticanul se face că plouă, iar regina Angliei dispare fără urmă. Astfel, cei mai șireți au priceput rapid că trebuie să se pună pe organizat alegeri. Ce mai mulți s-au lăsat convinși cu condiția să nu aibă contracandidați serioși în față. Scrutinul este supravegheat de ONU, FMI, NATO, Crucea Roșie, UNICEF și de trimișii Uniunii Europene, cei mai competenți în democrație liberă, deci și cei mai exigenți. Aceștia verifică bine dacă există o fantă deasupra urnei și că nu există una și dedesubt sau dacă buletinele de vot nu se lipesc de degete atât de rău încât nu pot fi introduse în urnă. Ce mai încolo și-ncoace, treabă serioasă, nu glumă. Atunci, președintele-candidat este ales pe cât de periodic pe-atât de triumfal. Și-l găsim bine mersi la 87 sau la 92 de ani pe tronul deghizat în scaun prezidențial.
Unii au vrut să complice un pic viața politică limitând numărul mandatelor. Maxim trei. În acest caz, președintele-candidat afirmă că este de acord, dar imediat după ce este ales schimbă legea și cere trei mandate minim. Doar are dreptul să schimbe legea din moment ce este ales.
Să examinăm acum cazul unei opoziții ce ar avea șanse să ajungă la putere dacă acest popor neexperimentat ar fi lăsat să se exprime fără a fi manipulat. Strategii în putere prezidențială au inversat mecanismul. În loc să spună: „Dacă ne dați mai mult de 50% din voturi rămânem la putere”, spun poporului: „Vom rămâne la putere. Așa că aranjați-vă în așa fel încât mai mult de jumătate din votanți să fie în favoarea noastră, dacă nu vreți să aveți probleme”. Și, desigur, în această situație se iau precauții. Nu este lăsat să voteze oricine, iar cei care votează „corect” pot eventual să voteze de mai multe ori. Observatorii internaționali emit îndoieli dar nici nu sunt foarte siguri că totul a fost trucat, refuză să valideze proclamarea rezultatelor dar în același timp admit că ipoteza conform căreia președintele ar fi reales este realistă și promit că data viitoare se vor descurca mai bine. Din când în când, în ciuda minuțiozității pregătirilor, opoziția câștigă totuși. Și bineînțeles, aceasta provoacă dezordine. Cele două clanuri se insultă în fel și chip. Iar armata în cele din urmă este obligată să se amestece. Un tânăr colonel pune stăpânire pe televiziune și explică faptul că va reda puterea civililor un pic mai târziu și că nimic nu se va schimba, nici măcar programul serii televizate.
Evident, democrațiile occidentale fac ochii mari. Nu prea le place acest gen de operetă militară. Vor ca armata să promită alegeri și promit că armata va vrea alegeri. Armata cere informații despre ceea ce ar putea să însemne cuvântul „alegeri” și răspunde curtenitoare țărilor care-și vâră nasul acolo unde nu-i nimic de mirosit: „Alegeri? A, da, e o idee bună; asta va distra populația. Dar numai după ce oamenii vor munci suficient de mult pentru restabilirea economiei țării iar asta, sincer, nu vă putem spune exact când”.
Parcă aud deja comentariile celor care își spun că așa ceva în niciun caz nu s-ar putea întâmpla la noi. Bineînțeles, dar sunt oare definitiv perimate metodele industriașului Marcel Dassault, cel care îi ducea pe bolnavii din ospicii cu autocarul la birourile de vot și le punea în mână buletinele „corecte”? Sau cele ale lui Tibéri care inventa zilnic noi votanți așa cum alții creează neologisme parcă doar pocnind din degete? Și împărțirea circumscripțiilor electorale a ieșit cumva din modă? Să aperi democrația nu este o muncă măruntă, sezonieră, ci una cu normă întreagă.