În 1968, pe vremea când eram la Universitate, întâlnisem un student care nu făcea politică. Îl studiam toți cu mare curiozitate iar câteodată ni se făcea chiar milă. De Gaulle și de greve nici nu voia să audă. El era student și dorea să STUDIEZE. Când i se întindea câte un fluturaș, îl refuza net retrăgându-și brusc mâna. Dacă i s-ar fi dat o torță aprinsă ar fi luat-o cu mai multă grabă. Era surd la sloganuri și invizibil la manifestații. În ceea ce ne privea, gândeam ca Montalembert sau Lăpușneanu: „Dacă nu vreți cu niciun chip să vă ocupați de politică, se va ocupa politica de voi”.
În ziua de azi, tocmai cel care face politică a devenit o lighioană ce incită curiozitatea și este adesea ținta bășcăliei de grup. În realitate, totul este special făcut ca să provoace dezinteresul tuturor și în special al tinerilor. Desigur, trădarea birocrației staliniste a avut rolul său. În Europa de Est, de exemplu, studenții au fost depolitizați. Îmi amintesc de o discuție de acum câțiva ani cu un tânăr de la Universitatea din Craiova, care spunea cu mândrie: „Eu țin cu partidul verzișorilor!”. „Ești cu Ecologiștii?”, l-am întrebat. „Nu”, mi-a răspuns arătându-mi o bancnotă de 50 de dolari. Partidul său verde era dolarul.
Anul aceasta, pe 30 septembrie, câțiva studenți chinezi au fost intervievați de radio France-Inter: „Între noi, nu vorbim niciodată despre politică; guvernul se descurcă foarte bine și singur.”- au declarat aceștia. Iată realitatea. Politica trebuie încredințată profesioniștilor. Nu vă mai rămâne decât să alegeți între tabăra A și tabăra B. De fapt, la început, candidatul A și candidatul B erau foarte diferiți; total opuși. Dar apoi, cu timpul, pe măsură ce s-au frecventat, s-au tutuit și s-au întovărășit la un păhărel în bufetul Parlamentului sau al Senatului, a fost nevoie de jurnaliști și analiști extrem de experimentați pentru a distinge ideile dreptei față de cele ale stângii, proiectele conservatoare ale programelor socialiste de legile liberale ale decretelor democrate.
Politicienii au, pe de altă parte, tot interesul ca populația să manifeste un dezinteres față de politică. Ca să rămână ei, între ei, pe terenul lor rezervat și foarte bine delimitat. Își cumulează mandatele și diurnele. Iar prioritatea lor este să-i îndepărteze în special pe tineri de viața politică. „Tineretul este vârful de lance al revoluției”, se știe prea bine. Nu ar fi indicat ca studenții să învețe că de fapt cuvântul „politică” vine din greacă și semnifica inițial „organizarea cetății”. Nu ar trebui nici să li se reamintească ce scria Aristot: „Omul este prin natura lui un animal politic”. Deja se remarcă faptul că peste tot în Europa președinții, miniștrii, responsabilii de la „cel mai înalt nivel” – pe toți acești oameni îi cunoaștem din vremurile de demult, ba chiar din foarte îndepărtate vremuri, pe unii dintre ei. Și toți par să le spună tinerilor: „Nu sperați nimic înainte de 55 de ani!”. „Și apoi ia priviți în ce hal arată planeta noastră! Angajați-vă mai degrabă în lupta împotriva încălzirii globale, în lupta pentru protejarea speciilor pe cale de dispariție (Rhinul și Dunărea sunt atât de poluate încât peștii tușesc), implicați-vă mai degrabă în colectarea gunoaielor decât într-o zadarnică luptă politică”. Ca și cum tot acest dezastru ecologic nu ar fi fost cauzat în special de deciziile lor politice. În plus, calificativul „politician” - permanent cu sens peiorativ - de îndată ce este rostit, dă parcă o ultimă lovitură și devalorizează orice atitudine de revoltă sau de contestație. Este relevant și instructiv chiar și sensul pe care cuvântul „politică” l-a dobândit de-a lungul timpului. De la o origine nobilă (ce se referă la afacerile publice), accepția evoluează de-a lungul secolelor iar termenul devine îndoielnic. Se spune că un fin om politic este o persoană șireată și abilă, ce adoptă dispoziția persoanelor pe care are interesul să le menajeze, și care sunt prudente și rezervate. Iar asta nu mai sună chiar atât de bine și în special pentru un tânăr exaltat care vrea să treacă direct la acțiune.
În trecut, când tineretul era prea turbulent, se lăsa cu câte o răzmeriță, pentru a-i calma ardoarea și pentru a se tăia în carne vie. Astăzi se recurge mai degrabă la laxative. Și în special, nu faceți politică, „Statul se ocupă de asta atât de bine!”.
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire