Amintiri din Haïti

Nu-i voi putea mulțumi niciodată lui Paul Lévy, fost director al Institutului Francez din Port-au-Prince, pentru invitațiile pe care mi le-a făcut în Haiti. Acolo am putut să lucrez cu actori și să particip de două ori la festivalul de teatru „Quatre Chemins”. Păstrez amintirea unei experiențe surprinzătoare și exaltante. Când am fost acolo pentru prima oară, în 2004, situația era dificilă. La aeroport am văzut o tăbliță deasupra unei căldări cu nisip, pe care era scris: „Trebuie să vă descărcați arma aici”. Iar pe ușile intrărilor în bănci puteai citi: „Accesul cu arme strict interzis”. În timpul nopții se auzeau în mod curent focuri de arme. Iar ca să poți ajunge la celălalt capăt al orașului trebuia să ceri informații despre traseele posibile. Riscul răpirilor și al luării de ostatici era imens. Răpirile reprezentau un comerț fructuos. Doar câteva străzi în centrul orașului erau accesibile. Dacă doream să ne îndepărtăm, o făceam pe propria noastră răspundere. Cu toate acestea, oamenii de pe stradă erau foarte drăguți cu noi. Să organizezi spectacole în aceste condiții era o adevărată aventură. În pofida acestui fapt, în 2006 și 2007, organizatorii au deschis festivalul cu o paradă ce traversa orașul. Autoritățile erau împotriva acestei inițiative. Dar totul s-a petrecut fără incidente iar cortegiul, ce număra inițial câteva sute de persoane, a revenit la Institutul Francez cu câteva mii de tineri în plus, toți peste măsură de încântați. Am avut ocazia să călătoresc și în provincie și să constat cât de greu se circulă și cât de dificilă este viața prin acele locuri. Un drum era impracticabil din cauza unui val uriaș de noroi iar un om încerca să-l curețe cu o lopată. Ca să te lase să treci, percepea o taxă ce trebuia plătită pe loc.
Îmi amintesc și de felul în care au fost primite piesele pe care le-am jucat în aer liber; o mulțime de oameni prezenți, un public fantastic, având în vedere faptul că mulți dintre ei își riscau viața întorcându-se acasă seara la ore târzii. Actorii m-au impresionat prin talentul lor (unii dintre ei au fost invitați în Europa) dar și prin capacitatea de a face abstracție de toate problemele. Le admiram vitalitatea și dorința de a rămâne în Haiti pentru a-și servi țara prin artă.
În anii următori, situația s-a ameliorat mult. Securitatea fusese restabilită în majoritatea cartierelor orașului. De fapt, după părerea tuturor, țara se restabilea lent dar constant, și asta în toate domeniile. Și iată că acest cutremur, care ne-a bulversat mai mult decât orice, a ras tot. Desigur, a trebuit ca un om al Bisericii, în vogă în SUA, să explice că seismul devastator este o consecință a unui „pact cu Diavolul” pe care haitienii l-ar fi încheiat acum două secole pentru a se debarasa de francezi.

Oameni aplecați
și apă infectă
popor ce se îngrămădește
ca pentru a-și cere iertare
pentru că există
Pe un perete alb
cu litere de sânge:
„Haiti își întinde brațele
și cere îndurare”.
Priviri pline de-nțelesuri
un ochi ce te sfidează
iar altul ce te invită
să intri și să dansezi
Dar unde să intri?
Căci se trăiește afară
și în afară de orice.
Zgomotul generatoarelor
Trebuie să alegi: liniștea sau lumina
Asurzitor oraș
asemeni unui bondar
prins într-o pânză de păianjen.
Oameni aplecați
și apă infectă
Școlarii au capetele impodobite
cu biluțe colorate.
Nimic de mâncare, atunci
să mergem măcar să ne coafăm.
Și-apoi în serile cu furtună fluviile de noroi
distrug străzile și speranța
celor care (mai) sunt în picioare
și se înalță pe vârfuri
pentru a vedea apa de mai departe.
Ploaia în oraș nu-i de niciun folos
și-n special această ploaie nicicând civilizată
A doua zi – muncă în plus
Haitianul pune mâna pe gunoaie
În timp ce europeanul nu știe unde să pună piciorul
Oameni aplecați
și apă infectă
Un minibus ticsit gonește
Iisus Hristos e la volan
Îl întâlnește pe Sfântul François,
pe motocicletă
De fapt întreaga Biblie
pare că a debarcat într-o bună zi
pentru o ceremonie voodoo
Apostoli și sfinți aleargă pe străzi
Ei sunt „prinții portului”
Loteria „Fiu etern” își face plinul
Oameni aplecați
și apă infectă
Un popor ce se-nghesuie
și eu care trec
Deja nu mai sunt străin
Deja pielea mea nu mai e albă
și mâna ce-mi ține mâna
mă convertește, mă creolizează.