vendredi 2 juillet 2010

Am pierdut o țară într-un pahar cu apă


Am pierdut o țară într-un pahar cu apă

Lui Lucian Vasiliu


Țara-ntreagă s-a topit fără să spună un cuvânt.
N-am băut apa tulbure
Am ridicat paharul în fața ferestrei.
În lichidul care nu mai era apă
se agitau forme ciudate,
dar deloc străine.
Un miros, un parfum din România...
O amețeală mă cuprinse delicat.
Un praf se formase la suprafață,
același praf pe care-l am încă
în păr și în sprâncene.
Apoi mirosul deveni caustic, sălbatic.
Paharul era cât pe ce să-mi alunece printre degete.
În lichidul haotic – un popă,
o fată goală zâmbindu-i unui pictor naiv,
cai trași de căruțe
și un teatru de cartier asediat.
Un strigăt răzbea de printre ziduri
Urechile mă dureau.
paharul îmi tăie mâna,
închipuirile îmi smulgeau lacrimi
Mănăstiri bântuite și obsesia călugărilor.
Copii ai străzii, nici măcar țigani,
se abandonau în canale.
Totul părea definitv pierdut.
Ca pe un ou pe care găina îl strivește
din plictiseală și din capriciu
și care, zdrobit, mânjește cizmele
țăranului nicând sătul
Nici urmă de ceva solid în lichid,
și nici urmă de poet care să-mi explice
de ce noaptea s-a lăsat așa devreme.

1 commentaire:

Unknown a dit…

Felicitari, frumoasa poezie, domnule Vitse