Aceste cuvinte ale poetului Hölderlin figurează într-o strofă a elegiei „Pâine și vin”, compusă spre sfârșitul anului 1800. Nu este vorba aici de consolare, de liniștire, de reconfortare și nici măcar de solidaritate. Rimbaud este cel care ne oferă cheia: „Vreau să fiu poet și muncesc pentru a deveni vizionar”. Fără îndoială, creatorii au ceva de prevestitor, ceva de vizionar.
Un tablou pictat în primăvara anului 1914 de Giorgio de Chirico în onoarea prietenului său, poetul Guillaume Apollinaire, și-a schimbat titlul. Inițial se intitula „Omul țintă”. Însă astăzi este numit „Portretul premonitoriu al lui Guillaume Apollinaire”. De Chirico a pictat un semicerc alb ce ne duce cu gândul la cele pe care le vedem pe siluetele decupate, servind drept țintă în standurile de tir. Doi ani mai târziu, Apollinaire ajunge pe câmpul de luptă unde, asemeni multora, va servi drept țintă pentru armata inamică. Iar în martie 1916, Apollinaire este rănit în urma exploziei unui obuz, în partea stângă a frunții, exact în locul în care De Chirico pictase semicercul alb!
Cât despre Victor Brauner, acesta își „prevăzuse” singur pierderea unui ochi. Și-a făcut un autoportret fără un ochi, cu mulți ani înainte de a și-l pierde realmente în timpul unei bătăi între alți doi pictori: „Mi-am dat seama că fața-mi era plină de sânge iar ochiul stâng nu mai era decât o enormă rană deschisă. Chiar în acel moment am asociat în minte portretul pe care mi-l făcusem cu șapte ani mai devreme și, în vâltoarea acestor gânduri confuze, asemănarea izbitoare a rănii m-a trezit la realitate, întipărindu-mi în memorie pentru totdeauna această imagine ce se amplifica. Întins în ambulanță, nu mai vedeam nimic, sângele îmi acoperea ochiul drept. De altfel, în momentul operației, nu i-am vorbit decât despre acel autoportret Doctorului G. și prietenilor care m-au însoțit. Doctorul le confirmase că ochiul era pierdut. Eu o știam deja. Așa cum Giacometti știa, el care era obsedat de mișcările din timpul mersului, că va fi într-o zi lovit de o mașină și condamnat la handicap definitiv.”
Ceva mai recent, Mallorquin Miquel Barcelo a pictat în 2002 „Valul uriaș”. „Valurile lui Monet, numeroase, se străduiesc să sfărâme stânca. Valul lui Barcelo, unic și nimicitor, parcă ar vrea să înghită tot.”- (Pierre Péju). Este cu atât mai impresionant cu cât acest artist a „repetat” acest val când a lucrat la Capela San pere de Palma. Acel „tsunami” din 26decembrie, 2004 a făcut mai mult de 200 000 de morți în sudul Asiei.
Pe 16 mai, 2005 un avion plin cu turiști ce reveneau din Panama s-a prăbușit în mlaștinile din Maracaibo, în Venezuela. Dramă tragică din care n-a mai rămas niciun supraviețuitor din acele familii, bărbați, femei și copii din Martinica. René Hénane face legătura dintre această catastrofă aeriană și poemul lui Aimé Césaire, „Inventarul insulelor de nisip”, scris în 1960:
„frumoase
frumoase
Caraibe
ce imensă colivie
ce păsări
cadavre de animale
cadavre de păsări
în jurul mlaștinii
e mai puțin frumos ca mlaștina
mai puțin frumos ca Maracaibo”
Dar ce să spunem și despre poetul haitian Frankétienne care repeta pe 12 ianuarie, anul acesta, la Port-au-Prince o piesă intitulată „Capcana”?
B – E întuneric beznă! Nici pic de lumină! Doar tenebre!
A – Bătăi intense de prăpastie când abisul ne inghite.
B – Frică și panică!
A – Corpuri muribunde! Corpuri desfigurate! Corpuri sfâșiate!
B – Corpuri torturate! Corpuri dezmembrate! Corpuri laminate!
A – Durerea se mișcă în măruntaiele noastre într-un fierbinte zdrăngănit de cioburi, schije și fiare.
B – Dar nicio lumină. Nicio scânteie. Nici măcar falsa lumină a unei umbre.
A – Planeta întreagă se clatină. Planeta se poticnește. Planeta tremură. Planeta oscilează. Planeta se balansează și se răstoarnă în tresăriri de spaimă și deraieri de teroare. Întuneric. Nicio licărire printre dărâmăturile orașelor, periferiilor, palatelor și casteleleor în hecatombă cacofonică.
A și B – La Operă este cangrenă! Macabra Operă a șobolanilor!
Și exact în acel moment cutremurul a dărâmat casa și odată cu ea și proiectele teatrale. Totuși a izbutit să iasă viu în stradă, iar locuitorii cartierului Delmas își strigau unii altora: „Poetul este viu! Poetul e în viață!”.
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire