În Martinica, carnavalul îi face loc revoluției
E ca un ritual. În fiecare dimineață, iau vaporul ca să ajung la Fort-de-France. Benzină nu mai există și nici alte mijloace de a circula. Prima întâlnire este mereu lângă Atrium, un imens centru cultural condus de Manuel Césaire, nepotul lui Aimé Césaire. Trebuie să traversez un oraș mort, în care niciun magazin nu este deschis și nicio benzinărie în care se lucrează. Toate obloanele din fier sunt coborâte de săptămâni întregi. La Atrium artiștii își dau întâlnire iar discuțiile despre rolul lor în societate ocupă un loc important.
Apoi mergem la Casa Sindicatelor. Mai întâi ne informăm asupra ultimelor negocieri, asupra incidentelor din timpul nopții și a progamului zilei. Aici se organizează, printre altele, și diverse ateliere pentru copii. Adesea, unul dintre membrii Colectivului din 5 februarie (ziua declanșării grevei generale) ia cuvântul și furnizează informațiile importante ale zilei: orașele în care vor avea loc manifestații sau susținerile primite din partea Franței metropolitane și nu numai. După aceea începe mitingul. În fruntea mulțimii merg delegații Colectivului urmați de trupele sindicatelor ce susțin această mișcare. Asta înseamnă foarte multă lume. Parcursul este presărat cu caricaturi ale lui Sarkozy. O adevărată maree roșie se revarsă peste Fort-de-France fiindcă toți purtăm tricouri roșii cu sloganul: „Pentru victorie milităm!”. Toate vârstele și toate profesiile sunt prezente. Câteodată își face apariția un val albcu lozinca: „Isus este soluția”. Mulți sunt foarte amuzați la vederea acestei cohorte creștine dar își spun că de fapt acest lucru nu este deloc deranjant ci, dimpotrivă, fac să pară mulțimea și mai impresionantă. Imediat după, pe 19 februarie, urmează o delegație compusă în exclusivitate de femei ce fluturau drapelul Republicii Dominicane. Cineva îmi spune că sunt prostituate din Santo Domingo, foarte numeroase în Martinica. În general, artiștii sunt cei care încheie marșul cu sloganuri de genul: „Împotriva manipulatorilor!” sau „Gata cu ego-urile”.
Populația susține mișcarea în unanimitate, asta se vede în numărul manifestanților, de ordinul zecilor de mii și se aude la fiecare colț de stradă fiindcă, trebuie știut, aici există libertate de expresie. Sunt foarte impresionat de calitatea, calmul,serenitatea și hotărârea acestei mase de oameni atât de diferiți. Bineînțeles, anumiți comercianți nu sunt tocmai încântați că au magazinele închise de patru săptămâni, dar majoritatea sunt solidari. La fel și micii întreprinzători. Când e vorba de spații comerciale mari, de supermarket-uri, problema se complică. Trebuie organizate baraje pentru a le obliga să închidă. Dar oricum, întreg personalul este în grevă.
În cele din urmă, mergem în cortegiu până la Prefectură pentru a-i conduce pe delegații Colectivului și pentru a-i susține în negocierile cu patronatul. „Pa ni moli!”(„Nu cedați!”) cântă mulțimea în fiecare zi, din ce în ce mai hotărâtă. Ne grăbim spre grilajul clădirii cu muzică și versuri. Chiar și jandarmii care păzesc Prefectura se mișcă în ritmul percuțiilor. Delegații sunt aplaudați, membrii patronatului sunt primiți cu fluieraturi și adesea sunt chiar împiedicați să mai iasă de acolo, ca să-și continue vrând-nevrând negocierile.
Să nu înțelegem greșit. Nu este vorba aici de o simplă revoltă, de toane. Este adevărat că totul a început și în Martinica și în Guadelupa de la un protest împotriva vieții prea scumpe și pentru mărirea salariilor. Născută dintr-o mobilizare de tip sindical asupra puterii de cumpărare, a locurilor de muncă și recunoașterea faptului sindical martinichez, greva generală s-a transformat într-o revoltă populară de o mai mare amploare. Oamenii politici „tradiționali” s-au îndepărtat de dezbatere, nemaiavând decât un rol de „observatori”. Astăzi asistăm la un proces revoluționar. Ca dovadă a acestui lucru sunt suficiente aceste câteva rânduri extrase dintr-un text înmânat manifestanților: „Februarie 2009 nu ne invită să toaletăm corpul putrefiat al statutului nostru de departament francez pentru o nouă rundă macabră a unor zombi. Ne îndeamnă, dimpotrivă, să îngropăm cât mai repede cadavrul și să ne asumăm viitorul în libertate și în luciditate.” Acolo, nimic nu va mai fi ca înainte. Și tuturor ne revine obligația să conștientizăm acest lucru.