Vizită la mănăstirea Cetățuia

Suntem în 1998 iar trupa lui Joseph Nadj este invitată în turneu în România. Așa cum este normal, directorul Centrului Cultural Francez din Iași trebuie să se ocupe de dansatori și să organizeze vizita orașului. Mănăstirea Cetățuia, superbul bastion ce se înalță deasupra orașului, face parte parte aproape sistematic din parcurs. Într-adevăr, este un loc uimitor care îți permite în plus să descoperi o panoramă splendidă asupra orașului. Cunosc destul de bine locul, însă nu suficient pentru a face pe ghidul turistic. Caut deci un călugăr pentru un plus de informații despre trecutul istoric și arhitectura acestui edificiu. Sosește unul iar eu mă mulțumesc cu rolul de traducător. Începutul prezentării este cât se poate de normal: „Mănăstirea Cetățuia a fost construită între 1669 și 1672 de prințul Gheorghe Duca. Încă de la început, biserica mănăstirii a fost împrejmuită de un zid străpuns de creneluri. Fortăreața mai cuprinde un turn mare chiar la intrare și alte patru turnuri mai micuțe dispuse în cele patru colțuri ale curții...”. Dar încetul cu încetul mi se pare că derapăm, el, cel care vorbește dar și eu, translatorul. Ghidul ne face cunoscut faptul că mănăstirea a avut foarte mult de suferit din cauza porcilor de ruși, ce au cotropit lăcașul sfânt în repetate rânduri. Apoi, se leagă și de turci, și ei tot porci, pentru că au săvârșit aceleași nelegiuiri.Dar adaugă: „Dar ei măcar îl au pe Allah, spre deosebire de ruși, acești porci atei de cea mai joasă speță”.
Apoi, blajinul nostru ghid ne întreabă de unde venim și cu ce ne ocupăm. Când află că e vorba de dansatori, ne dezvăluie cu un surâs larg că sunt foarte numeroși artiștii care trec pragul mănăstirii ca să se căiască fiindcă și-au ales această meserie. Fiindcă vine vorba și de Franța, recunoaște că este o țară frumoasă, cu o mare națiune, ce a influențat enorm România în multe privințe în trecutul istoric și cultural. Dar regretă că în ziua de azi sunt atât de mulți negri și arabi pe străzile Parisului. „Acestea nu sunt rase interesante”, precizează el. Tebuie să menționez că în acel an din trupa lui Joseph Nadj făceau parte și un marocan, și oricum dansatori de diverse naționalități. Tonul începe deci să se încingă și mă simt din ce în ce mai stânjenit în rolul meu de interpret. Câțiva artiști în fac chiar pe călugăr să-și repete afirmațiile, pentru a se asigura că nu au înțeles greșit. Spiritele sunt departe de a se calma, unul dintre dansatori este maghiar și își ia și el porția de comentarii făcute pe seama ungurilor. E foarte clar că n-ar fi trebuit să se nască maghiar. Sătui, vrem să punem capăt acestor păreri atât de subiective și îi dăm de înțeles ghidului nostru că intervenția lui ne este îndeajuns. Se ofuschează zicându-ne că vizita încă nu s-a terminat, că mai trebuie să ne arate și muzeul dar cum auzisem de la el suficient de multe lucruri am preferat să ne continuăm plimbarea în liniște. După un timp amicul nostru, căligărul revine cu un caiet mare, gros ca un ceaslov; ne spune că este Cartea de aur a mănăstirii și ne cere, pentru că suntem persoane cunoscute, să scriem câteva rânduri în semn de amintire, așa cum se obișnuiește. Unul dintre dansatori ia cartea și începe să scrie. Alții refuză. Îi traduc călugărului în limba română cele câteva cuvinte: „În acest minunat loc am fi sperat să auzim mai degrabă cuvinte împăciuitoare, nicidecum instigări la ură și rasism”. Iar acesta adaugă zâmbind: „Întru totul de acord, dar rușii rămân totuși niște porci.” Am părăsit mănăstirea în timp ce în curte își făcu apariția un demnitar ecleziastic într-un Mercedes negru cu geamuri fumurii.
Evident, s-ar putea crede că am avut noi ghinionul să nimerim tocmai peste un călugăr limitat, cu școala abandonată, un rătăcit, un răzvrătit al mediului monastic, ba chiar peste un impostor, dar din nefericire remarcile de acest gen nu sunt chiar atât de rare. Norman Manea, actualmente autorul român cel mai tradus în străinătate, tocmai și-a lansat „Clovnii. Dictatorul și artistul” și a acordat recent un interviu ziarului „Le Figaro” din 29 octombrie 2009. A făcut această declarație în privința Premiului Nobel decernat Herthei Müller, născută în România, dar scriitoare de limbă germană: „Într-o revistă literară, un jurnalist democrat a scris că alegerea unei românce de origine germană este o nefericire relativă în comparație cu ce ar fi însemnat un Nobel pentru un român de origine maghiară sau evreiască.” Acesta precizează și faptul că odată cu accesul la dosarele Securității „s-a descoperit și că 80% dintre preoții cărora enoriașii le făceau confesiuni erau informatori ai serviciilor secrete”. Efectiv, ne-am putut da seama că, la Cetățuia, membrii clerului sunt într-adevăr foarte bine informați.