Visite au monastère

Nous sommes en 1998 et la troupe de Joseph Nadj est invitée pour une tournée en Roumanie. Comme il se doit, le directeur du Centre Culturel Français de Iasi s'occupe des danseurs et organise la visite de la ville. Le monastère de Cetatuia, magnifique bastion, qui surplombe la cité, fait presque systématiquement partie du parcours. Effectivement, c'est un endroit étonnant qui permet, en plus, de découvrir la ville dans toute son étendue. Je connais assez bien le lieu, mais pas assez pour faire le guide touristique. Je cherche donc un moine qui pourrait nous informer sur le passé et l'architecture de cet édifice. L'un d'eux se présente et je me contente de traduire. Au début, tout est normal : «Le monastère de Cetatuia a été bati entre 1669 et 1672 par le prince régnant Gheorghe Duca. Dès le début, l’église du monastère a été entourée d'une muraille de pierre percée de meurtrières. Cette fortification comporte également une grande tour d'entrée et des tours plus petites situées dans les quatre coins de la cour...» Mais peu à peu il me semble que nous dérapons, lui qui parle et donc moi qui traduis. Le guide nous apprend que le monastère a beaucoup souffert, que les Russes sont des porcs et qu'ils ont bafoué le culte à diverses reprises. Ensuite, il s'en prend aux Turcs qui sont venus également déranger le culte et qui sont des porcs également. Il ajoute : «Mais eux au moins, ils ont Allah, tandis que les Russes sont des porcs athés, ce qu'il y a de pire.»
Ensuite, notre doux guide demande d'où nous venons et ce que nous avons comme activités. Quand on lui annonce que ce sont des danseurs, il nous dit avec un doux sourire qu'il y a beaucoup d'artistes qui viennent ici se repentir de leurs métiers. Quant à la France, il reconnaît que c'est un grand et beau pays qui a beaucoup influencé la Roumanie dans le passé. Mais aujourd'hui, il regrette qu'il y ait tant de noirs et d'arabes dans les rues de Paris. Ce ne sont pas des races intéressantes, précise-t-il. Or, il faut savoir que dans la troupe de Joseph Najd, il y avait cette année-là un Marocain et de toute façon beaucoup de danseurs de diverses nationalités. Le ton commence donc à chauffer et je me sens de plus en plus mal à l'aise dans mon rôle d'interprète. Certains artistes font répéter au moine ses propos pour être sûrs d'avoir bien compris. Cela ne s'arrange pas d'autant qu'un autre danseur est hongrois et il en entend de toutes les couleurs. Il est clair qu'il n'aurait pas dû être hongrois. Bref, nous voulons mettre fin à des commentaires aussi subjectifs. Nous prenons congé du guide qui s'offusque parce que la visite n'est pas terminée, qu'il nous reste à voir le musée, mais nous en avions assez entendu et nous continuons notre promenade en silence. Un peu plus tard, notre ami le moine revient avec un gros volume; c'est le livre d'or du monastère et il nous demande, puisque nous sommes des personnes connues, de laisser quelques lignes comme cela se fait généralement. L'un des danseurs prend le livre et se met à écrire; les autres refusent. Je traduis en roumain ces quelques mots : «Dans cet endroit magnifique, nous aurions espéré entendre des paroles de paix et non des appels à la haine à l'encontre des étrangers.» Et le moine sourit en disant : «Tout à fait d'accord, sauf pour les Russes qui sont des porcs.» Nous avons quitté le monastère alors qu'une magnifique mercedes noire aux vitres teintées y entrait avec à l'intérieur un haut dignitaire ecclésiastique.
Alors, évidemment, on peut penser que nous étions tombé sur un moine borné, qui n'avait pas terminé ses études, un égaré du cloître, un agité du bocal monastique, voire un imposteur, mais hélas ces propos ne sont pas si rares. Norman Manea, l'auteur roumain le plus traduit au monde, vient de faire paraître «Les Clowns. Le dictateur et l'artiste» et il a donné récemment un interview au Figaro (le 29 octobre 2009). Il fait cette remarque à propos du prix Nobel décerné à Herta Muller, née en Roumanie, mais écrivain de langue allemande : «Dans une revue littéraire, un journaliste démocrate a écrit que le choix d'une Roumaine d'origine allemande était un malheur relatif à côté de ce qu'aurait été un Nobel roumain d'origine hongroise ou juive.» Il dit aussi qu'avec l'ouverture des dossiers de la Securitate : «On découvre que 80 % des prêtres à qui les gens venaient se confesser étaient des informateurs des services secrets.» Nous avions pu vérifier à Cetatuia que les membres du clergé sont effectivement bien informés.

Vizită la mănăstirea Cetățuia

Suntem în 1998 iar trupa lui Joseph Nadj este invitată în turneu în România. Așa cum este normal, directorul Centrului Cultural Francez din Iași trebuie să se ocupe de dansatori și să organizeze vizita orașului. Mănăstirea Cetățuia, superbul bastion ce se înalță deasupra orașului, face parte parte aproape sistematic din parcurs. Într-adevăr, este un loc uimitor care îți permite în plus să descoperi o panoramă splendidă asupra orașului. Cunosc destul de bine locul, însă nu suficient pentru a face pe ghidul turistic. Caut deci un călugăr pentru un plus de informații despre trecutul istoric și arhitectura acestui edificiu. Sosește unul iar eu mă mulțumesc cu rolul de traducător. Începutul prezentării este cât se poate de normal: „Mănăstirea Cetățuia a fost construită între 1669 și 1672 de prințul Gheorghe Duca. Încă de la început, biserica mănăstirii a fost împrejmuită de un zid străpuns de creneluri. Fortăreața mai cuprinde un turn mare chiar la intrare și alte patru turnuri mai micuțe dispuse în cele patru colțuri ale curții...”. Dar încetul cu încetul mi se pare că derapăm, el, cel care vorbește dar și eu, translatorul. Ghidul ne face cunoscut faptul că mănăstirea a avut foarte mult de suferit din cauza porcilor de ruși, ce au cotropit lăcașul sfânt în repetate rânduri. Apoi, se leagă și de turci, și ei tot porci, pentru că au săvârșit aceleași nelegiuiri.Dar adaugă: „Dar ei măcar îl au pe Allah, spre deosebire de ruși, acești porci atei de cea mai joasă speță”.
Apoi, blajinul nostru ghid ne întreabă de unde venim și cu ce ne ocupăm. Când află că e vorba de dansatori, ne dezvăluie cu un surâs larg că sunt foarte numeroși artiștii care trec pragul mănăstirii ca să se căiască fiindcă și-au ales această meserie. Fiindcă vine vorba și de Franța, recunoaște că este o țară frumoasă, cu o mare națiune, ce a influențat enorm România în multe privințe în trecutul istoric și cultural. Dar regretă că în ziua de azi sunt atât de mulți negri și arabi pe străzile Parisului. „Acestea nu sunt rase interesante”, precizează el. Tebuie să menționez că în acel an din trupa lui Joseph Nadj făceau parte și un marocan, și oricum dansatori de diverse naționalități. Tonul începe deci să se încingă și mă simt din ce în ce mai stânjenit în rolul meu de interpret. Câțiva artiști în fac chiar pe călugăr să-și repete afirmațiile, pentru a se asigura că nu au înțeles greșit. Spiritele sunt departe de a se calma, unul dintre dansatori este maghiar și își ia și el porția de comentarii făcute pe seama ungurilor. E foarte clar că n-ar fi trebuit să se nască maghiar. Sătui, vrem să punem capăt acestor păreri atât de subiective și îi dăm de înțeles ghidului nostru că intervenția lui ne este îndeajuns. Se ofuschează zicându-ne că vizita încă nu s-a terminat, că mai trebuie să ne arate și muzeul dar cum auzisem de la el suficient de multe lucruri am preferat să ne continuăm plimbarea în liniște. După un timp amicul nostru, căligărul revine cu un caiet mare, gros ca un ceaslov; ne spune că este Cartea de aur a mănăstirii și ne cere, pentru că suntem persoane cunoscute, să scriem câteva rânduri în semn de amintire, așa cum se obișnuiește. Unul dintre dansatori ia cartea și începe să scrie. Alții refuză. Îi traduc călugărului în limba română cele câteva cuvinte: „În acest minunat loc am fi sperat să auzim mai degrabă cuvinte împăciuitoare, nicidecum instigări la ură și rasism”. Iar acesta adaugă zâmbind: „Întru totul de acord, dar rușii rămân totuși niște porci.” Am părăsit mănăstirea în timp ce în curte își făcu apariția un demnitar ecleziastic într-un Mercedes negru cu geamuri fumurii.
Evident, s-ar putea crede că am avut noi ghinionul să nimerim tocmai peste un călugăr limitat, cu școala abandonată, un rătăcit, un răzvrătit al mediului monastic, ba chiar peste un impostor, dar din nefericire remarcile de acest gen nu sunt chiar atât de rare. Norman Manea, actualmente autorul român cel mai tradus în străinătate, tocmai și-a lansat „Clovnii. Dictatorul și artistul” și a acordat recent un interviu ziarului „Le Figaro” din 29 octombrie 2009. A făcut această declarație în privința Premiului Nobel decernat Herthei Müller, născută în România, dar scriitoare de limbă germană: „Într-o revistă literară, un jurnalist democrat a scris că alegerea unei românce de origine germană este o nefericire relativă în comparație cu ce ar fi însemnat un Nobel pentru un român de origine maghiară sau evreiască.” Acesta precizează și faptul că odată cu accesul la dosarele Securității „s-a descoperit și că 80% dintre preoții cărora enoriașii le făceau confesiuni erau informatori ai serviciilor secrete”. Efectiv, ne-am putut da seama că, la Cetățuia, membrii clerului sunt într-adevăr foarte bine informați.