«A quoi bon des poètes en temps de détresse?»

Cette parole du poète Hölderlin figure dans une strophe de l’élégie Pain et vin, composée vers la fin de l’année 1800. Il ne s'agit pas ici de consolation, de soulagement, de réconfort, ni même de solidarité. C'est Rimbaud qui nous donne la clef : «Je veux être poète, et je travaille à me rendre voyant.» Il y a indiscutablement un don de voyance, de prémonition chez les créateurs. Peint au printemps 1914 par Giorgio de Chirico en hommage à son ami, le poète Guillaume Apollinaire, un tableau a changé de titre. A l'origine, il s'intitulait "l'homme cible". Mais on l'appelle aujourd'hui portrait prémonitoire de Guillaume Apollinaire. De Chirico a peint un demi cercle blanc qui rappelle ceux que l'on voit sur les silhouettes découpées servant de cible dans les stands de tir. Deux ans plus tard, Apollinaire se retrouve sur les champs de bataille où, comme tant d'autres il va servir de cible à l'armée ennemie. Et en mars 1916, Apollinaire est blessé par un éclat d'obus dans la tempe gauche, exactement à l'endroit où Chirico avait peint le demi cercle blanc!
Quant à Victor Brauner, il avait «prévu» la perte de son oeil. En effet, il s'est représenté énucléé bien des années avant de perdre réellement son oeil lors d'une rixe entre deux autres peintres : « J’aperçus mon visage ensanglanté dont l’oeil gauche n’était plus qu’une énorme plaie. A cet instant même, je fis l’association avec mon portrait, peint sept ans plus tôt, et dans cette confusion de la pensée, la ressemblance de la plaie m'éveilla à la réalité, me fixant à jamais cette image qui s’amplifia en moi. Je ne voyais plus rien, couché dans l’ambulance, le sang couvrait mon oeil droit. D’ailleurs, au moment de l’opération, je n’ai parlé que de mon portrait au Docteur G et à mes amis qui m’accompagnèrent. Il leur confirma que l’oeil était perdu. Je le savais.
Comme Giacometti savait, lui, obsédé par le mouvement de la marche, qu’il serait un jour happé par une voiture et contraint à une claudication définitive.”
Plus près de nous dans le temps, le peintre Mallorquin Miquel Barcelo peint en 2002 La Grande Vague. «Les vagues de Monet, nombreuses, travaillent à déchiqueter la roche. La vague de Barcelo, unique et anéantissante, est sur le point de tout engloutir.» (Pierre Péju) C'est d'autant plus impressionnant que cet artiste a dans le même temps répété cette vague lors de ses travaux dans la chapelle San Pere de Palma. Le tsunami du 26 décembre 2004 a fait plus de 200 000 morts en Asie du sud.
Le 16 mai 2005 un avion de touristes, de retour d’un voyage à Panama, s’écrasa dans les marécages de Maracaïbo, au Venezuela, drame tragique qui ne laissa aucun survivant parmi ces familles, hommes, femmes, enfants de Martinique. René Hénane fait le lien entre cette catastrophe aérienne et le poème d'Aimé Césaire Inventaire des cayes, écrit en 1960 :
beaux
beaux
Caraïbos
quelle volière
quels oiseaux
cadavres de bêtes
cadavres d’oiseaux
autour du marécage
moins beau que le marécage
moins beau que le Maracaïbo
Mais que dire du poète haïtien Frankétienne qui répétait le 12 janvier dernier à Port-au-Prince une pièce intitulée «Le Piège»?
B – Il fait obscurément noir ! Il n’y a pas de lumière ! Il n’y a que ténèbres !
A – Intenses battements du gouffre quand l’abîme nous avale.
B – Épouvante et panique!
A – Corps meurtris ! Corps défigurés ! Corps broyés !
B – Corps torturés ! Corps dépecés ! Corps laminés !
A – La douleur bouge dans nos entrailles en une brulante zinglinderie de tessons, de mitrailles et de ferrailles.
B – Mais il n’y a aucune lumière. Aucune clarté. Même pas la fausse blancheur d’une ombre.
A – La planète titube. La planète trébuche. La planète vacille. La planète oscille. La planète vire et chavire en tressaillements de frayeur et déraillements de terreur. Pas de lumière. Aucune lueur dans l’effondrement des villes, des bidonvilles, des palais et des châteaux en hécatombe cacophonique.
A et B – C’est la gangrène dans l’opéra ! Le macabre opéra des rats !
C'est alors que le tremblement de terre a mis à terre sa maison et ses projets théâtraux dans le même temps. Il est néanmoins sorti vivant dans la rue et les habitants du quartier Delmas se sont écriés : Le poète est vivant! Le poète est vivant!

La ce buni poeții pe timp de nenorocire?

Aceste cuvinte ale poetului Hölderlin figurează într-o strofă a elegiei „Pâine și vin”, compusă spre sfârșitul anului 1800. Nu este vorba aici de consolare, de liniștire, de reconfortare și nici măcar de solidaritate. Rimbaud este cel care ne oferă cheia: „Vreau să fiu poet și muncesc pentru a deveni vizionar”. Fără îndoială, creatorii au ceva de prevestitor, ceva de vizionar.
Un tablou pictat în primăvara anului 1914 de Giorgio de Chirico în onoarea prietenului său, poetul Guillaume Apollinaire, și-a schimbat titlul. Inițial se intitula „Omul țintă”. Însă astăzi este numit „Portretul premonitoriu al lui Guillaume Apollinaire”. De Chirico a pictat un semicerc alb ce ne duce cu gândul la cele pe care le vedem pe siluetele decupate, servind drept țintă în standurile de tir. Doi ani mai târziu, Apollinaire ajunge pe câmpul de luptă unde, asemeni multora, va servi drept țintă pentru armata inamică. Iar în martie 1916, Apollinaire este rănit în urma exploziei unui obuz, în partea stângă a frunții, exact în locul în care De Chirico pictase semicercul alb!
Cât despre Victor Brauner, acesta își „prevăzuse” singur pierderea unui ochi. Și-a făcut un autoportret fără un ochi, cu mulți ani înainte de a și-l pierde realmente în timpul unei bătăi între alți doi pictori: „Mi-am dat seama că fața-mi era plină de sânge iar ochiul stâng nu mai era decât o enormă rană deschisă. Chiar în acel moment am asociat în minte portretul pe care mi-l făcusem cu șapte ani mai devreme și, în vâltoarea acestor gânduri confuze, asemănarea izbitoare a rănii m-a trezit la realitate, întipărindu-mi în memorie pentru totdeauna această imagine ce se amplifica. Întins în ambulanță, nu mai vedeam nimic, sângele îmi acoperea ochiul drept. De altfel, în momentul operației, nu i-am vorbit decât despre acel autoportret Doctorului G. și prietenilor care m-au însoțit. Doctorul le confirmase că ochiul era pierdut. Eu o știam deja. Așa cum Giacometti știa, el care era obsedat de mișcările din timpul mersului, că va fi într-o zi lovit de o mașină și condamnat la handicap definitiv.”
Ceva mai recent, Mallorquin Miquel Barcelo a pictat în 2002 „Valul uriaș”. „Valurile lui Monet, numeroase, se străduiesc să sfărâme stânca. Valul lui Barcelo, unic și nimicitor, parcă ar vrea să înghită tot.”- (Pierre Péju). Este cu atât mai impresionant cu cât acest artist a „repetat” acest val când a lucrat la Capela San pere de Palma. Acel „tsunami” din 26decembrie, 2004 a făcut mai mult de 200 000 de morți în sudul Asiei.
Pe 16 mai, 2005 un avion plin cu turiști ce reveneau din Panama s-a prăbușit în mlaștinile din Maracaibo, în Venezuela. Dramă tragică din care n-a mai rămas niciun supraviețuitor din acele familii, bărbați, femei și copii din Martinica. René Hénane face legătura dintre această catastrofă aeriană și poemul lui Aimé Césaire, „Inventarul insulelor de nisip”, scris în 1960:
„frumoase

frumoase
Caraibe
ce imensă colivie
ce păsări
cadavre de animale
cadavre de păsări
în jurul mlaștinii
e mai puțin frumos ca mlaștina
mai puțin frumos ca Maracaibo”

Dar ce să spunem și despre poetul haitian Frankétienne care repeta pe 12 ianuarie, anul acesta, la Port-au-Prince o piesă intitulată „Capcana”?

B – E întuneric beznă! Nici pic de lumină! Doar tenebre!

A – Bătăi intense de prăpastie când abisul ne inghite.

B – Frică și panică!

A – Corpuri muribunde! Corpuri desfigurate! Corpuri sfâșiate!
B – Corpuri torturate! Corpuri dezmembrate! Corpuri laminate!
A – Durerea se mișcă în măruntaiele noastre într-un fierbinte zdrăngănit de cioburi, schije și fiare.

B – Dar nicio lumină. Nicio scânteie. Nici măcar falsa lumină a unei umbre.

A – Planeta întreagă se clatină. Planeta se poticnește. Planeta tremură. Planeta oscilează. Planeta se balansează și se răstoarnă în tresăriri de spaimă și deraieri de teroare. Întuneric. Nicio licărire printre dărâmăturile orașelor, periferiilor, palatelor și casteleleor în hecatombă cacofonică.
A și B – La Operă este cangrenă! Macabra Operă a șobolanilor!

Și exact în acel moment cutremurul a dărâmat casa și odată cu ea și proiectele teatrale. Totuși a izbutit să iasă viu în stradă, iar locuitorii cartierului Delmas își strigau unii altora: „Poetul este viu! Poetul e în viață!”.

Plus c'est faux, plus c'est vrai

Depuis quelques années, nous assistons à un travestissement général de l'histoire. Selon les nouveaux penseurs, il faudrait considérer que toutes les révolutions ont été inutiles et même qu'elles ont conduit systématiquement au goulag. En Russie, le tzarisme est réhabilité et, pour certains, il est bien dommage que ce régime n'ait pas eu le temps de poursuivre tranquillement ses réformes. Nous aurions aujourd'hui un tzar moderne, européen, démocrate, apte à saisir toutes les aspirations du peuple. De même, en France, on serait allé un peu vite en besogne avec Louis XVI, un roi qui avait appris le métier de serrurier et qui était, par conséquent, tout à fait capable de comprendre les aspirations des travailleurs. La révolution française n'aurait apporté que des désordres et surtout une perte de temps.
Il faut lire l'excellent ouvrage de Michel Sérac, intitulé « Défense des Révolutions » (ed. Selio) pour comprendre à quel point la désinformation est manifeste : « Une vaste cohorte de penseurs réécrit l'histoire de la révolution russe, transformant les bourreaux en victimes et les représentants des opprimés en criminels. Au moyen de faux grossiers, les crimes du stalinisme sont imputés aux révolutionnaires de 1917... exécutés, pour la plupart, par Staline! Cette gangrène de la falsification a gagné les programmes scolaires de lycée. »
Quant à la Révolution Française, qui fut un modèle pour la libération de tant de peuples européens, elle est donc désavouée. Elle ne serait qu'un bain de sang anarchique. Selon les auteurs du «Livre noir de la Révolution française», la guillotine annoncerait le nazisme, et les révolutionnaires auraient inventé l'antisémitisme. Il y est écrit que Louis XVI est « le seul grand homme de la Révolution», Marie-Antoinette, «une âme mozartienne, priante et héroïque». Il y eut quand même de vives protestations. «Une France coupée en deux avec les catholiques d’un côté, les révolutionnaires athées le couteau entre les dents de l’autre: le Livre noir de la révolution française donne une vision totalement faussée» affirme Jean-Clément Martin, professeur d'histoire de la Révolution française à l'université Paris I-Panthéon-Sorbonne et directeur de l'Institut d'histoire de la Révolution française (CNRS). La publication aux éditions du Cerf, début janvier, du « Livre noir » de la révolution provoque l'indignation des historiens, qui dénoncent « l'absurdité » de certains chapitres. « On peut faire de l’idéologie, certes, mais on ne peut pas expliquer le passé avec ça, souligne Jean-Clément Martin. On est clairement en présence d’une critique catholique de la Révolution, proche de l’intégrisme même.» Il est vrai qu'à la fin du livre, les auteurs réclament ouvertement le retour du roi de France... Bien sûr, il s'agit là d'un cas extrême, quasi clinique. Mais s'il s'est trouvé un éditeur, des échos, des « historiens » pour ce genre de faux témoignages, c'est que tout est possible désormais. Comme on dit, c'est dans l'air du temps. Aujourd'hui, il suffit souvent d'affirmer pour balayer d'un revers de main les études historiques ou scientifiques les plus avérées.
Nous en avons encore la preuve avec le créationnisme, qui regroupe tout un lobby anti-Darwin. Ce dernier serait un crétin hérétique et incapable de comprendre la toute puissance de Dieu. Le créationnisme est un concept créé aux USA par des fondamentalistes religieux qui voudraient voir la Bible prendre place au cœur de l’enseignement. Les créationnistes réfutent toute idée de science qui ne soit pas compatible avec les saintes écritures. Aussi, vous pouvez avoir travaillé des années sur l'évolution des espèces, faire un bilan exhaustif des recherches et des avancées scientifiques, tout cela n'a aucune valeur par rapport à ce qui est écrit noir sur blanc dans la Bible. Au besoin, ils s'entourent d'un tas de faussaires qui publieront des études délirantes pour rassurer; le bon peuple a besoin de croire. Un des mouvements évangéliques les plus durs veut construire un parc d’attractions créationniste en Suisse. Les visiteurs pourront expérimenter le Déluge dans les montagnes russes aquatiques, déjeuner dans les restaurants d’une Tour de Babel en construction, visiter une Arche de Noé en «taille réelle» –soit 150 mètres de long–, ou se faire peur dans le «pavillon du feu» sur le thème du Jugement dernier. Dans ce Luna-Park biblique, on y verra, entre autres, Adam et Eve donner du foin à des dinosaures. A un journaliste qui faisait remarquer que les dinosaures ont précédé les hommes de plusieurs millions d'années, Marion Carigiet, la directrice, explique : « Les gens ont pris trop de libertés vis-à-vis de la Parole de Dieu! Il y avait des dinosaures et des hommes à la même époque. Il ne faut pas écouter les savants qui disent le contraire. Ni les historiens qui oublient qu'il y avait des dragons au Moyen-Age.»

Cu cât este mai fals, cu atât este mai adevărat!

De câțiva ani, asistăm la o travestire generală a istoriei. După noii gânditori, ar trebui să considerăm că toate revoluțiile au fost inutile și, mai mult decât atât, că au condus în mod sistematic la gulag. În Rusia, țarismul este reabilitat și, pentru unii, este foarte păcat că acest regim nu a avut timp să-și urmeze liniștit reformele. Am fi avut astăzi un țar modern, european, democrat, apt să sesizeze toate aspirațiile poporului. La fel, în Franța, am mers un pic cam repede cu Ludovic al XVI-lea, un rege care învățase meseria de lăcătuș și care era, în concluzie, foarte capabil să-i înțeleagă pe muncitori. Revoluția franceză n-ar fi adus decât dezordine, nereguli și în special o pierdere de timp.
Trebuie citită excelenta lucrare a lui Michel Sérac, intitulată „Revoluțiile interzise” (Editura Selio), pentru a înțelege cât de mult dezinformarea este manifest: „O vastă cohortă de gânditori rescriu istoria revoluției ruse, transformându-i pe călăi în victime iar pe reprezentanții oprimați în criminali. Prin falsuri grosolane, crimele stalinismului le sunt imputate revoluționarilor din 1917 ... executați, în cea mai mare parte, de către Stalin! Această cangrenă a falsificării istoriei a câștigat programele școlare de liceu.”
Cât despre Revoluția franceză, ce a servit drept model de eliberare pentru atâtea popoare europene, este deci dezaprobată. Aceasta nu ar fi fost, chipurile, decât o baie anarhică de sânge. După opiniile autorilor lucrării „Cartea neagră a Revoluției franceze”, ghilotina ar fi anunțat nazismul iar revoluționarii ar fi inventat antisemitismul. Putem citi aici că Ludovic al XVI-lea este „singurul mare om al Revoluției” iar Maria Antoaneta, „un suflet mozartian, evlavios și eroic”. Au urmat totuși vii proteste. „O Franță tăiată în două, cu catolicii într-o parte, iar pe de altă parte, dușmanii lor de moarte, revoluționarii atei: «Cartea neagră a Revoluției franceze» conferă o viziune complet eronată” – afrimă Jean Clément Martin, profesor de istorie a Revoluției franceze de la Universitatea Paris I – Pantheon-Sorbona și director al Institutului de Istorie a Revoluției franceze (CNRS). Publicarea la Editura Cerf în luna ianuarie a „Cărții negre” a Revoluției provoacă indignarea istoricilor, care denunță „absurditatea” anumitor capitole. „Desigur, putem face ideologie, însă nu putem explica trecutul cu aceste lucruri”, subliniază Jean Clément Martin. „În mod evident ne aflăm în prezența unei critici catolice a Revoluției, vecină cu însuși integrismul”, a mai precizat acesta. Este adevărat că, la sfârșitul cărții, autorii optează deschis pentru reîntoarcerea regelui Franței ... Bineînțeles, este vorba aici de un caz extrem, cvasiclinic. Dar dacă s-au găsit o editură care să publice, ecouri, așa ziși „istorici” pentru acest tip de false mărturii este clar că orice este posibil de acum înainte. Cum se spune, acest lucru plutește în aerul timpurilor noastre. În ziua de azi, este suficient adesea doar să afirmi ca să dărâmi cu o simplă mișcare a mâinii cele mai solide studii istorice sau științifice.
Avem încă o dovadă a acestui fapt în privința creaționismului, ce regrupează un întreg lobby anti-Darwin. După părerea unora, acest ar fi fost un cretin eretic și un incapabil să înțeleagă imensitatea puterii divine. Creaționismul este un concept creat în SUA de către fundamentaliștii religioși, care doreau ca Biblia să fie baza învățământului. Creaționiștii respingeau orice idee de știință ce nu era compatibilă cu sfintele scrieri. Nu contează că ani și ani s-au făcut cercetări științifice asupra evoluției speciilor, un bilanț exhaustiv al cercetărilor și al descoperirilor științifice n-au nicio valoare în raport cu ceeea ce este scris negru pe alb în Biblie. La nevoie, creaționiștii se înconjoară de o mulțime de falsificatori ce își publică studii delirante ca pentru a asigura; un bun popor are nevoie să creadă. Una dintre cele mai dure mișcări evanghelice vrea să construiască în Elveția un parc creaționist de atracții. Astfel, vizitatorii vor putea „experimenta” Potopul, pe montagne russes acvatice, vor putea lua masa în restaurantele unui Turn Babel în construcție, vor vizita o Arcă a lui Noe în „mărime naturală” – adică 150 m lungime – sau se vor putea speria în „pavilionul focului”, pe tema Judecății de Apoi. În acest Luna-Park biblic îi vom vedea, printre altele, pe Adam și Eva dându-le fân dinozaurilor. Unui jurnalist care a îndrăznit să spună că dinozaurii au existat cu câteva milioane de ani înaintea oamenilor, Marion Carigiet, directoarea îi explică: „Oamenii și-au luat prea multă libertate în raport cu Cuvântul lui Dumnezeu! Existau dinozauri și oameni în aceeași epocă. Nu trebuie să aplecați urechea la ce spun savanții, care afirmă contrariul. Nici la ce spun istoricii, care uită că existau dragoni în Evul Mediu.”